Rezumat al săptămânii

Ultima săptămână din aprilie are reale premize de a aduce multă neliniște, agitație mentală, schimbări bruște de planuri și, totodată și stres, tensiuni interioare, tendință către negativism. Poate aduce, însă și oportunități și șanse apărute de nicăieri, iubiri fulgerătoare, dar și despărțiri furtunoase sau împăcări spectaculoase.. deci, tumult în relațiile personale!

Debutul acestei perioade vine cu o schimbare de semn pentru războinicul Marte, care pășește în semnul Racului, unde va rămâne până în 11 iunie. Vor lua amploare construcțiile/renovările/reparații de/în case, se va extinde munca la domiciliu, vor fi multe schimbări de reședință, dar avem de înfruntat în acest răstimp, o sensibilitate emoțională mult mai mare, care negestionată corect poate duce la creșterea violenței/abuzurilor/agresiunilor în spațiul domestic. Așa că fiți conștienți de emoțiile voastre și găsiți o modalitate constructivă de a le exprima!

Ziua cea mai grea este ziua cu Luna Plină în Scorpion, adică ziua de 27 aprilie. Influența acestei Luni Pline se va resimți, însă, pe tot parcursul perioadei analizate. Datorită magnitudinii crescute a acestei Luni Pline, crește posibilitatea producerii unor calamități naturale, precum: cutremure, alunecări de teren, erupții vulcanice, accidente miniere, etc. Atenție la sănătate în aceste zile! Sensibilitatea dată de acest eveniment ne sprijină să eliminăm din viața noastră bagajul emoțional negativ și să ne eliberăm de vicii, convingeri limitative, dar ne aduce și revelații și iluminări bruște. Secrete dezvăluite, noi informații se vor dezvălui în această perioadă și ne vor fi mult mai clare deciziile ultimelor luni.

Detalii pe zodii

Zilele acestui sfărșit de săptămână vin cu multă agitație, neliniște și cu posibile lupte de putere și conflicte cu autoritățile (șefi, părinți, etc). Atenție la limbaj, deoarece puteți spune la impuls, lucruri celor dragi pe care să le regretați ulterior.

După o perioadă tumultoasă, cu multe evenimente și activități, din 19 aprilie începând, Berbecii se concentrează acum pe bani, finanțe și confortul material. Și vor apărea și oportunități interesante în acest domeniu!

Taurii au de înfruntat ceva teste importante pe partea de relații parteneriale. Relațiile (atât personale, cât și profesionale) care nu funcționează bine de mult timp, este puțin probabil să supraviețuiască acestor presiuni. Cei care au parteneriate de viață solide, cu siguranță se vor bucura de momente frumoase petrecute împreună. Pentru Tauri, este bine să știe că sunt mult mai încăpățânți și mai rigizi ca de obicei, fapt care nu îi ajută la găsirea de soluții de compromis în eventuale situații de criză. Atenție la cuvinte, deoarece puteți fi sarcastici și cinici peste măsură și puteți genera conflicte și certuri de mari proporții!

Gemenii au o perioadă în care sunt dispuși să cheltuie bani/resurse pe îmbunătațirea stării de sănătate, fie că înseamnă achiziția unui anume regim alimentar/sportiv stabilit de un specialist, fie că înseamnă un tratament nou pentru o anumită afecțiune primit ca urmare a unui consult la un medic specialist. Și la locul de muncă se anunță ceva schimbări, care vin cu repercursiuni pe zona finaciară (munca la domiciliu cu salariu micșorat, șomaj tehnic, etc). Și animăluțele de companie par că vă solicită mai mult în această perioadă! Aveți nevoie de mai multă odihnă, de răbdare și cu credința că și aceste zile mai încercate se vor termina curând!

Pentru Raci, aceste zile sunt cu iubire, romantism, relaxare, finalizare cu succes de proiecte creative sau simpla bucurie de petrece timp de calitate împreună cu copiii voștri. Relațiile de iubire care nu prea au mers bine de ceva vreme, acum se vor termina. Racii sunt inspirați și altruiști în aceste zile și pot fi un real suporter atât pentru persoana iubită, cât și pentru prieteni. Și pentru Racii singuri, care sunt în căutarea iubirii, aceste zile sunt pot aduce iubitul/iubita mult dorită: prin sprijinul prietenilor sau chiar un/o prieten/prietenă care v-a fost alături în vremuri grele, acum poate deveni mai mult decât atât.

La Lei, intuiția este la cote maxime! Tot ce ține de casă și familie, acum pare că este primordial de rezolvat. Perioadă bună pentru cumpărarea/renovarea/extinderea de casă. Atenție, însă, că interesul vostru este pe obținerea de beneficii și recunoașteri pe partea de carieră, ceea ce va aduce nevoia de ajustare a implicării voastre în treburile casei și timpul alocat familiei. Tot ce se va întâmpla în această săptămână ține de destinul personal al fiecărui Leu în parte, dar nu uitați să vă ascultați acel prim gând, care va vorbi cu glas tare acum!

Fecioarele au o perioadă în care cuvintele și emoțiile sunt aliniate în mod armonios și pot: fie stinge conflicte vechi, fie pot lua decizii înțelepte legate de subiecte care îi frământă. Sunt dornici de a spune ce gândesc și ce simt și este și recomandat să facă acest lucru acum. Se implică în mod activ în proiecte care pot aduce îmbunătățiri în comunitatea în care locuiesc sau sunt inițiatorii unor petreceri ad-hoc în cercul lor de prieteni. Și cu frații și surorile pot comunica mult mai mult în aceste zile.

Pentru Balanțe, aceste zile se anunță a aduce ceva oportunități pe partea financiară. Au nevoie de bani, poate pentru un proiect nou. Cei tineri pot să-și dorească să plece de lângă părinți și vor avea nevoie de bani pentru chirie sau pentru orice presupune asumarea independenței. Benefică este această perioadă pentru Balanțele care vor să deschidă o afacere personală. Atenție, însă, că veți întâmpina opoziții și limitări din partea autorităților/părinților care nu vă vor susține ideile sau demersurile și cu care se anunță discuții în contradictoriu!

Scorpionii sunt cei care vor beneficia din plin de încărcătura acestor zile. Nevoia lor de atenție este la cote maxime și de echilibrul lor interior depinde dacă aceste zile vor fi rai sau iad. Sunt dornici să aibe alături și să petreacă timp de calitate împreună cu persoana iubită. Și dacă sunt singuri, acum au ocazia să înceapă o poveste de iubire durabilă. Sunt extrem de receptivi la consiliere de orice fel și sunt buni negociatori acum. Sunt într-o mare dorință de a-și extinde orizonturile mentale și îți doresc să călătorească, să înceapă o specializare înaltă (master, doctorat, etc). Este bine să termine acum cât mai multe din lucurile pe care le amână de ceva timp! Și atenție și la sănătate, pentru că, mai ales în jurul zilei de 27 aprilie, starea voastră de bine se poate altera din senin.

Pentru Săgetători, este o perioadă bună de introspecții, de terapii, de a asculta ce spun cei din jur pentru că puteți afla secrete interesante și puteți înțelege în profunzime cum gândesc și modul acțiune al celor din jurul vostru. Atenție la cei cu boli cronice și lungi, pentru că puteți avea o criză neașteptată. Este o perioadă extrem de bună pentru cei care vor o transformare interioară profundă prin faptul că vor putea să renunțe mai ușor ca niciodată la un viciu (consum de dulciuri, mâncat noaptea, fumat, alcool, etc). Atenție la modul cum vă gestionați emoțiile, pentru că puteți ajunge ușor la crize de stomac, vezică biliară sau ficat dacă sunteți obișnuit să le suprimați, reprimați sau negați sentimentele!

Capricornii au de luat decizii în ceea ce privește anumite prietenii, mai ales cu persoane de sex feminin. Cumva, ei pot afla că aceste persoane nu sunt chiar așa buni prieteni, cum pretind că sunt și decid că e momentul să pună punct unei astfel de relații. Alți Capricorni pot descoperi, printr-o conjunctură ce bogați sunt prin faptul că au prieteni fideli și devotați. Unii dintre Capricorni pot anunța în cercul de prieteni iminenta lor căsătorie cu persoana iubită. Pe de altă parte, dacă au făcut parte dintr-un grup/organizație/comunitate cu scopul de a face schimb de idei, opinii și de a fi susținuți în caz de nevoie, pot decide că este momentul să renunțe la acestă apartenență. Este bine pentru Capricorni să își definitiveze acum planurile lor de viață pe termen mediu și lung, deoarece au posibilitatea de a fi inspirați și creativi în a le elabora eficient.

Pentru Vărsători, aceste zile aduc evenimente importante pe planul carierei, drumului lor în viață și statutului lor public. Sunt extrem de vizibili acum și este bine să se promoveze corespunzător. Acolo poate apărea o recunoaștere a eforturilor depuse până acum sau o încheiere de capitol, dacă nu au fost acolo unde trebuie. Vărsătorii sunt dedicați muncii lor și acum pot lucra cu entuziasm multe ore suplimentare pentru ceea ce au ei de făcut, pentru proiectele lor. Au, însă nevoie să realizeze un echilibru între viața profesională și cea personală și, poate că cea mai bună opțiune pentru ei, este munca la domiciliu. Și pot cere prijinul membrilor familiei, pentru că sigur îl vor primi chiar mai mult decât se așteaptă. Atenție la exagerări și excese în orice, că vă pot costa destul de scump!

Peștii sunt visători și spiritul lor de aventură este activat maxim! Ei își doresc să călătorească, sunt interesați de noi filozofii de viață din care pot învăța ceva nou, util pentru momentul lor actual de viață. Dacă au ceva de publicat (carte, lucrare științifică, etc) acum este un moment oportun să facă acest lucru. Pentru cei angajați în procese, acțiuni juridice, pot constata că aceastea se finalizează într-un mod total neașteptat și benefic pentru stabilirea dreptății în speța respectivă. Și examenele pot fi trecute cu succes în aceste zile. Cei mai avanatajați sunt Peștii care, în această perioadă sunt într-un concediu împreună cu persoana iubită, deoarece vor avea parte de momente frumoase care vor genera amintiri de neuitat.

Scris de : Luminita Vilcea

Astrolog

Publicat pe: 22 aprilie 2021 - Etichete: , , , , , , , , , , , , -