„Natura ne aseamănă, educația ne deosebește.” (Confucius)
„Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el.” (Immanuel Kant)
NLP = Programare Neurolingvistică. Deși pare sofisticată titulatura, totul este simplu înăuntru.
Mintea noastră și modul cum gândim au fost, sunt și vor rămâne pentru mine subiecte fascinante. Faptul că totul începe dintr-un sau cu un gând, m-a făcut să-mi pun multe întrebări despre cum să faci ca acel gând să fie corect și conștient formulat, astfel încât să determine acțiuneași motivația necesare să putem genera rezultatele dorite în viața noastră. Și unul dintre răspunsurile la aceste întrebări a fost și acest curs NLP.
Părerea mea este că acest curs ar trebui introdus ca materie de studiu în școli, și chiar în școala generală. Pentru că învățământul se presupune că pregătește copiii pentru viață și se presupune că le pune la dispoziție aceștior copii acele unelte care să îi „învețe” cum să își creeze vieți frumoase… dar, din păcate, doar se presupune! Realitatea o știm cu toții și, ce e și mai trist, o și trăim.
Deocamdată, incursiunea în NLP rămâne o alegere, o opțiune, care, după ce o accesezi, te alegi cu un set de instrumente practice cu care să îți construiești atitudinea și drumul către succes. Și totul începe, așa cum am zis, cu un gând, cu o intenție și care trebuie să reflecte intru totul realitatea ta, valorile tale și direcția în care vrei să îndrepți. Dar ce greu este pentru mulți dintre semenii noștri să știe clar ce-și doresc!
Toate bibliile lumii au la bază „Cere și ți se va da”. Dar oare știi să ceri, cum să ceri și când să faci această cerere? Clar acesta e punctul de pornire, indiferent la ce vârstă te afli și la ce nivel de statut social/financiar ești. Și pentru asta, ai nevoie să îți stăpânești mintea (adică propriile frici și temeri), să știi să comunici eficient cu tine însuți și cu cei din jur, să ai tehnici și metode cu care să ajungi să îți îndeplinești tot ce îți propui… și toate acestea și, încă mult mai multe ți le oferă NLP-ul 😊
Scris de : Luminita Vilcea
Astrolog